EXERCIŢIILE DE GRUP. DE LA IDEI ŞI EXPERIENŢĂ LA SUCCESUL UNUI TRATAMENT FOLOSIND STORYTELLING - Asociația Little People

EXERCIŢIILE DE GRUP. DE LA IDEI ŞI EXPERIENŢĂ LA SUCCESUL UNUI TRATAMENT FOLOSIND STORYTELLING

1961738 10151900103107035 487894690 o

 

Activitatea ultimei zilei din cadrul Întâlnirii Naționale a Voluntarilor a constat în prezentările excerciţiilor de grup realizate anterior, unde echipele “au concurat” între ele cu diverse activităţi (postere, jurnale ale micilor pacienţi, măşti sau alte obiecte care  te îndeamnă să învingi frica, sau să stăpâneşti acest sentiment). Toate activităţile au avut ca scop schimbul de idei şi experienţă pentru a învăţa noi tehnici, mai ales cea de storytelling, care ulterior ar putea fi puse în practică în fiecare dintre cele 9 centre unde Asociaţia Little People îşi desfăşoară activitatea cu micii pacienţi.

Ideea centrala in realizarea activitatilor a fost managementul fricii. Aceste activitati au oferit voluntarilor posibilitatea de a învăţa că pacienţii trebuie sa fie curajoşi, să nu se lase pradă sentimentului de teamă, întrucât tratamentul urmat cu precizie are ca scop învingerea cancerului. Astfel, voluntarii s-au pus în pielea pacienţilor, au făcut joc de rol, au creat materiale pentru activităţi şi au exersat relatarea.

În centrul activităţilor s-a aflat tocmai acest subiect – înfrangerea sentimentului de frică şi cum determinăm copiii să renunţe la teamă şi să urmeze toate procedurile, dar să şi creadă cu adevărat că boala lor poate fi tratată!

Dintre proiectele prezentate, cele mai apreciate au fost ale echipelor din Republica Moldova şi Timiş. Acestea au reuşit să îmbine, în cel mai productiv mod, tehnica de povestire cu diverse jocuri interactive.

 

 


Doneaza 2 euro