Sus

LEUL CURAJOS – PRIMA APLICAȚIE MOBILĂ PENTRU COPIII BOLNAVI DE CANCER DIN ROMÂNIA

În premieră națională, Asociația Little People România a lansat cu sprijinul Fundației Vodafone România prin Programul Mobile for Good, prima aplicație mobilă special destinată copiilor și adolescenților bolnavi de cancer din România, cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, care se află în tratament activ sau care sunt înregistrați în evidența unui medic de specialitate cu un astfel de diagnostic.

Leul Curajos, mascota programului de suport Nu Mi-e Frică! dezvoltat de specialiștii asociației pe parcursul a 20 de ani de activitate, personajul atât de îndrăgit de către pacienții oncopediatrici, este acum alăturide ei, chiar de pe propria tabletă sau telefon.

Aplicația mobilă, un instrument unic și inovativ, aduce în era digitală, experienţa acumulată de specialiștii și voluntarii Asociației Little People în domeniul serviciilor psihosociale.

Datele obţinute în urma parcurgerii chestionarului de evaluare a nevoilor psihosociale cu care se confruntă un copil bolnav de cancer, din cadrul aplicației mobile,ne vor oferi informaţii importante pentru a construi intervenții terapeutice personalizate în cadrul programului zilnic de suport care să îi ajute pe copiii și adolescenții bolnavi de cancer să înțeleagă și să treacă mai ușor prin experiența bolii.

Informații de tip calitativ colectate în mod direct de la pacienți oncopediatrici și de la aparținători și disponibile numai specialiștilor asociației în backoffice, vor fi comunicate și cadrelor medicale sub forma unui raport de evaluare, ceea ce va conduce la o abordare multidisciplinară a pacientului oncopediatric, atât din punctul de vedere al tratamentului cât și al aspectelor psihosociale.

Jocurile terapeutice, scala durerii, scala stării de spirit, poveștile terapeutice concepute ca elemente integrate ale aplicației mobile, îi ajută pe pacienți să își îmbunătățească aspecte legate de imaginea de sine, cunoașterea corpului uman, de dezvoltare a unei gândiri pozitive, de identificare a unor modalități eficiente de a face față situației de boală, de transmitere a unor informații cu privire la nivelul durerii sau starea emoțională resimțită.

Aplicația va putea fi accesată de către copiii și adolescenții afectați de cancer, prin intermediul unui cont individual, atunci când sunt internați în spital sau de acasă.

Cu ajutorul tehnologiei mobile și partenerilor, reușim să identificăm noi modalități de a fi alături de copii bolnavi de cancer.