Poate pentru unii oameni, gândul că ajutorul pe care îl pot oferi nu este „îndeajuns” pentru a face o diferență reală îi oprește din a da o mână de ajutor. Ceea ce ne-a demonstrat prezența în comunitățile celor care ne-au fost alături este că nu există gesturi prea mici.
Așa ajungem să ne gândim la una dintre comunitățile cele mai unite care de-a lungul anilor ne-a copleșit prin entuziasmul și dorința imensă de a contribui. Ne referim de această dată la oamenii cu suflet frumos care ne-au sprijinit la Timotion.
Timotion IX a fost despre puterea lui „împreună” și despre cum „când sunt mulți, puterea crește”. Am avut alături sute de alergători, donatori și susținători care ne-au dovedit că nu este nevoie de fapte grandioase pentru a muta munții din loc, ci de zeci de mâini care să se alăture în această horă imensă a faptelor bune.
Și de această dată am fost am avut plăcerea să putem participa la un așa eveniment minunat care an de an reușește să aducă împreună sute de alergători și bicicliști de toate vârstele, căci faptele bune se pot face încă de la cele mai fragede vârste.
Fondurile strânse în cadrul ultimei ediției au fost investiți în două mari direcții, pe de o parte activitățile clinice desfășurate cu micuții din spitale, totodată donațiile contribuind și la activitățile desfășurate alături de comunitatea supraviețuitorilor de cancer – Temerarii.
Deoarece indiferent de ce contextul în care ne aflăm, copiii din Timișoara aflându-se în continuare în izolare, accesul pe secția de oncopediatrie fiind unul limitat, nu lăsăm pe nimeni în urmă, ci găsim soluții pentru a oferi sprijin celor mai vulnerabili.
Astfel, pe lângă activitățile individuale ce sunt livrate micilor pacienți, am creat o serie de se filmulețe educative ce îl au drept protagonist chiar pe Leul Curajos, prietenul neînfricat al copiilor cu afecțiuni oncologice. Știm cât de important este să le vorbim copiilor despre ceea ce înseamnă un stil de viață sănătos, într-un mod atractiv pentru ei. Astfel au luat naștere cele cinci filmulețe simpatice în care Leul Curajos le vorbește copiilor despre importanța mișcării, alimentației sănătoase, hidratării, micilor momente de relaxare și somnului.
Cel de-al doilea nivel al proiectului “Cursa Împotriva Cancerului” a fost reprezentat de Tabăra de Vară Temerarii.
Peste 70 de tineri supraviețuitori de cancer au participat între 4 și 8 Septembrie la evenimentul nostru de suflet, Tabăra de Vară Temerarii, o parte din costurile de cazare și masă fiind acoperite datorită sprijinului Timotion.
Tinerii învingători au avut parte în zilele de tabără de multe aventuri, au descoperit farmecul tradițiilor din zona Maramureșului, au avut parte de excursii prin intermediul cărora au putut învăța despre importanța sănătății mintale și fizice, despre alimentație sănătoasă, dar și despre beneficiile pe care mișcarea le aduce în viețile noastre.
Am reușit să fim încă un an alături de copiii și adolescenții curajoși avându-vă alături, pe toți cei care ne-ați sprijinit în cadrul proiectului Timotion “Cursa Împotriva Cancerului!”.
Vă mulțumim pentru tot ajutorul, împreuna am putut scrie un nou capitol al poveștii curajului. Mulțumim organizatorilor pentru un eveniment pe măsura comunității frumoase din Timișoara! e abia așteptăm să ne revedem cu aceeași dorință de a schimba firul narativ al secțiilor de oncopediatrie.
#timotion #timisoara #comunitate #cursaimpotrivacancerului #temerarii