DONEAZĂ 2 EURO/LUNĂ TRIMIȚÂND CUVÂNTUL CANCER PRIN SMS LA 8844
Copiii bolnavi de cancer de azi, supraviețuitorii de mâine!
Trimite cuvântul CANCER la 8844 și alege să susții lună de lună copiii din România bolnavi de cancer. Tinerii supraviețuitori de cancer sunt dovada pentru fiecare copil bolnav aflat în tratament activ, că experiența luptei împotriva cancerului nu este un sfârșit de drum. Asociația Little People dă startul campaniei ce își propune să aducă subiectul copilului bolnav de cancer în atenția publicului din România, într-un mod pozitiv, pornind de la poveștile de succes ale tinerilor care au învins boala, și care pe perioada tratamentului au beneficiat de serviciile și intervențiile programului de suport psihosocial oferite de specialiștii organizației. Campania este un exercițiu de solidaritate, o invitație transmisă întregii comunități de a susține un program complex, specializat, recunoscut a fi complementar actului medical, care contribuie la creșterea ratei de supraviețuire a tuturor copiilor bolnavi de cancer din România.
Campania respectă standardele etice, având un conținut puternic emoțional, pozitiv, bazat pe puterea propriului exemplu oferit de tineri supraviețuitori. Direcționarea a 2 euro prin sms lună de lună, ne permite să asigurăm accesibilitatea și implementarea programului zilnic de suport psihosocial necesar fiecărui copil bolnav de cancer din România.
Campanie realizată cu sprijinul Orange România și Vodafone România. Valoarea donației este de 2 euro/lună. Suma alocată cauzei este de 2 euro. Nu se percepe taxă pentru donațiile de pe abonament. În rețeaua Orange pentru cartelele preplătite TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartelele preplătite în rețeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.