Cu mare bucurie în suflet anunțăm ediția a 16-a a Galei de Crăciun Temerarii, evenimentul special pe care îl așteptăm de fiecare dată cu multă emoție și recunoștință, unul din evenimentele la care lucrăm cu cel mai mult drag și care aduce laolaltă zeci de tineri supraviețuitori pentru a celebra împreună, în familie, încă un an fără cancer. Evenimentul va avea loc la Timișoara, orașul nostru de suflet în care ne simțim ca acasă de fiecare dată, între 13-15 decembrie.
Pe parcursul celor 2 zile, foștii pacienții vor avea ocazia să participe și la un workshop ce propune o discuție deschisă despre subiecte relevante în domeniul sănătății.
În fiecare an, Gala de Crăciun Temerarii, dedicat comunității tinerilor supraviețuitori de cancer a reușit să ne ofere în dar cele mai speciale momente care ne vor rămâne în suflet până mai târziu, ca motivație și sursă de entuziasm pentru următoarele capitole pe care le vom scrie în anii următori alături de acești minunați învingători.
Câteva zile pline de emoțiile revederii, zâmbete și îmbrățișări pline de dor, workshop-uri care pornesc de la subiecte de interes pentru participanți, înțelegere din partea celor care au aceeași experiență, de a lupta împotriva unei boli care îți răpește tot. Despre asta este Gala de Crăciun Temerarii!
Abia așteptăm să retrăim bucuria revederii cu acești tineri extraordinari și să împărtășim momente emoționante în seara Galei.
În 2006, Asociația Little People a înființat Clubul Temerarii® – Comunitatea Națională a Tinerilor Români Supravițuitori de Cancer – ce numără astăzi, peste 900 de membri din toată țara, devenind prin urmare cel mai mare grup activ de sprijin reciproc în rândul adolescenților și al tinerilor adulți afectați de cancer și totodată una dintre cele mai active comunități de acest gen din Europa. Prin intermediul Clubului Temerarii, Asociația Little People oferă suport atât tinerilor care au finalizat tratamentul cât și fraților și surorilor acestora, asigurând susţinere reciprocă şi facilitând reintegrarea lor reuşită în viaţa de adolescent sau tânăr adult după tratament. Grupul pune la dispoziția membrilor oportunități de autodezvoltare, socializare, prietenie, focus-grupuri, orientare în carieră, precum și o serie de evenimente extraordinare organizate anual: Tabăra de Vară Temerarii și Gala de Crăciun. Acest lucru le oferă un puternic sentiment de apartenență și suport real din partea unor tineri care au trecut prin experiențe similare.