Povestea unei Temerare puternice, care a luptat și nu și-a pierdut speranța în bătălia cu cancerul.

„Povestea mea, de fapt una dintre poveştile cele mai triste din viaţa mea, a început în urmă cu câţiva ani. Pe atunci nu ştiam prea multe despre cancer, boală, suferință. Am fost de mică un copil sănătos, care n-a avut probleme majore. Dar uite că viaţa îţi joacă feste şi te aruncă în ghearele suferinţei fără să-ţi dea măcar o explicaţie. Când am aflat că am cancer, mai precis o tumoră de trunchi cerebral, n-am reacţionat. Poate de frică, de revoltă, de…neîntelegere. Abia peste câteva ore m-am văzut plângând, pe stradă, în timp ce mă întorceam de la spital. După privirile oamenilor aţintite fix asupra mea am realizat că plângeam haotic. Nu m-am oprit, nu puteam, nu aveam autocontrol. Mi-a fost greu, dar nu am renunţat nici măcar o secundă să lupt. Au început apoi analizele, tratamentele, stările „firești” de rău cărora m-am supus fără prea multe comentarii. Mi-am repetat uneori obsesiv întrebarea „de ce mi se întamplă asta tocmai mie?”, dar neavând un răspuns, am hotărât să-mi accept soarta şi să lupt aşa cum fac adevăraţii învingători.

Nu am fost supusă unei intervenţii chirurgicale, fapt care pe moment m-a bucurat pentru că am putut să-mi „păstrez” părul:). Îmi aduc şi acum aminte ziua în care doamna de la radioterapie mi-a spus să nu-mi fie frică si să nu mă tund pentru că o să-mi pierd părul doar pe o anumită suprafaţă, destul de mică. Şi aşa a fost. Atunci eram slăbită, uneori revoltată. Mă consideram altfel, uneori credeam că oamenii mă privesc diferit. Purtam bandane, baticuţe ca să-mi ascund defectul „de moment” :). Ajunsesem însă după o perioadă, să fiu mândră de mine. Să accept că sunt frumoasă, că o sa fiu la fel ca înainte şi că nu contează ce spun alţii care nu ştiu prin ce trecem noi, învingătorii, TEMERARII. Am învăţat, din lupta aprigă cu boala, că e important să fii sănătos, să-ţi apreciezi viaţa şi să te iubeşti aşa cum eşti, aşa cum te-a lasat Dumnezeu. E important să fii optimist, încrezător în forţele proprii. E important să înţelegi că tu ca om eşti special, că Dumnezeu nu te-a uitat şi că nu te-a pedepsit, ci doar îţi dă încercări prin care să demonstreze, atât ţie cât şi celorlalţi, cât eşti de puternic.”