Un articol scris de Mihaela Ursan despre prima ei experienţă în spital cu copiii şi tinerii bolnavi de cancer internaţi în secţia de oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca.
„Aș putea începe cu “a fost odată ca niciodată”, aceeași poveste și, totuși, de fiecare dată alta. Această parte a poveștii mele, însă, este una scrisă de alte personaje, personaje care m-au învățat ce înseamnă curajul, lupta și speranța, dar mai presus de toate – adevărata victorie.
Am avut ocazia de a cunoaște cea mai mare parte a temerarilor în cadrul unei tabere de vară acum doi ani și încă de atunci am rămas plăcut marcată de cât de multe aș avea de învățat de la ei. Optimismul lor mi s-a părut unul cu adevărat de neînvins. Recent, mi s-a ivit ocazia de a-i cunoaște și pe micuții internați în secția de pediatrie a Spitalului Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj unde am avut surpriza de a vedea în ochii lor același curaj și o enormă putere de luptă. Cel mai surprinzător lucru, însă, a fost să realizez că în mare parte imboldul la această luptă și stimulul de curaj am fost chiar eu – fata în galben.
Afirm cu certitudine că nu am mai trăit niciodată un sentiment asemănător cu cel care l-am avut atunci când o fetiță de aproximativ 9 ani, internată acolo, s-a apropiat de mine în următorul minut după ce am intrat pe ușă și și-a strecurat mânuța între palmele mele. Și-a ridicat privirea spre mine și în ciuda faptului că mă văzuse pentru prima oară, în acel moment am devenit cea mai bună prietenă a ei. E tulburător să vezi cum simpla ta prezență într-un spital și activitățile realizate timp de două ore îi încurajează enorm pe toți pacienții și cât de repede trece timpul petrecut cu ei. În acele momente te simți capabil să oferi speranță, te transformi în speranță, cel puțin asta s-a întâmplat cu mine, iar lupta copiilor de a învinge cancerul a devenit și lupta mea, s-a tranformat într-un credo pe care Asociația Little People România îl face posibil în fiecare zi.
Clipele petrecute în secția de pediatrie oncologică au reprezentat o experiență unică. Am înțeles de ce adolescenții și copiii abia îi așteaptă pe voluntari. Atunci când am intrat în camera de joacă și terapie parcă aș fi intrat într-o lume a basmelor, unde am găsit cele mai colorate și mai interesante jocuri, dar și unele dintre cele mai moderne dotări tehnice, toate îmbinate într-un mod eficient, care te fac să uiți că ești într-un spital. Aici am realizat cu adevărat că micuții pacienți merită tot ce e mai bun drept răsplată pentru lupta lor care îi transformă în adevărați eroi.”
