O ZI ÎN CAMERA DE JOACĂ DIN SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN MUREȘ - Asociația Little People

O ZI ÎN CAMERA DE JOACĂ DIN SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN MUREȘ

Untitled design 7
14918980 1204807132918395 2158909076949306431 o

 

Este ora 10.00, iar camera de joacă din Compartimentul Hematologie şi Oncologie Pediatrică este plină de veselie. Ca în fiecare zi, de luni până vineri, Beata (sau Bety, cum o ştiu cei mici) de la Asociatia Little People Romania, prietena cea mai bună a copiilor din Secţia Clinică Pediatrie, îi învaţă noi lucruri despre corpul uman, mediul înconjurător, georgrafie, istorie şi alte materii. Toate într-un mod reinterpretat faţă de şcoala clasică. În cadrul programului “Fun School” copiii învaţă materiile predate la şcoală într-o manieră distractivă, ajutându-i să ţină pasul cu progresele educaţionale chiar dacă aceștia se află în spital.

De la 18.00 începe al doilea program, “Nu mi-e frică”, în care copiii se familiarizează cu procedurile medicale. Ajutorul principal este mascota “Leul Curajos”.Acesta îi întâmpină pe micuții pacienți cu cele mai interesante activităţi şi jocuri, care au ca scop să îi ajute să se familiarizeze cu situaţia de boală, să lupte cu ea, să înţeleagă adecvat şi adaptat vârstei ce anume se întâmplă cu ei, să îi pregătească corespunzător pentru diverse proceduri medicale, să-i înveţe importanța acestora şi a tratamentului.

Viaţa copiilor internaţi în Compartimentul Hematologie şi Oncologie Pediatrică al Spitalului Clinic Judeţean Mureş este colorată în fiecare zi de personalul medical împreună cu Asociaţia Little People şi voluntari din cadrul UMF. În primele 10 luni ale acestui an, peste 200 de copii internaţi au luat parte la programele de învăţare şi joacă.

Află detalii despre Asociaţia Little People, aici: http://new.thelittlepeople.ro/ro/

Programele Little People şi VIDEO, aici: http://new.thelittlepeople.ro/ro/despre-noi/cum-facem/programe-in-spital/

Detalii despre Secţia Clinică Pediatrie: https://goo.gl/SWXdtP
#littlepeople #educatiepentrucopii #scjmures #leulcurajos #funschool

Sursa: pagina de Facebook a Spitalului Clinic Judetean Mures: https://www.facebook.com/scjmures/posts/1204808352918273

Fotografiile au fost făcute cu consimțământul părinților.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Doneaza 2 euro