Potrivit statisticilor anului trecut, 1802 de copii și adolescenți, tratați pe secțiile de oncopediatrie din țară au beneficiat de serviciile specializate ale asociației, menite să facă experiența de zi de zi din spital mai puțin traumatizantă. După ultima cură de tratament, la recomandarea doctorilor oncopediatrii copiii afectați de cancer se pot alătura celei mai mari rețele de suport, Comunitatea Temerarii. O comunitate care în foarte scurt timp devine o a doua familie pentru copii, un loc în care cancerul nu este tabu, un loc în care explicațiile despre boală nu sunt necesare, un loc în care victoria asupra cancerului îi unește și le dă speranță.
Katie Rizvi, fondatoarea Asociației Little People și Comunității Temerarii, într-un interviu acordat Republica, vorbește despre munca de zi cu zi în secțiile de oncopediatrie din țară și ce înseamnă Temerarii pentru copiii care au finalizat tratamentul, „Temerarii”, comunitatea adolescenților și tinerilor români supraviețuitori de cancer, a ajuns la aproximativ 800 de membri”: https://republica.ro/katie-rizvi-little-people-zniciun-copil-si-nicio-familie-din-romania-si-republica-moldova-nu-ar-trebui
100 pacienți, cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani, tratați în toate cele 13 secții de onco-pediatrie cu care asociația colaborează, coordonați de 20 de tineri adulți supraviețuitori de cancer și personalul specializat al Asociației, au fost prezenți în perioada 4-9 iulie, în Zetea, la cea mai mare întâlnire dedicată tinerilor supraviețuitori de cancer în România.
La cea de a 12-a ediție a Taberei Temerarii, tinerii au avut ocazia ca pe parcursul a 6 zile să aibă parte de experiențe unice, să participe la activități create să le ofere experiențe unice, precum Temerarii Colour Run, să interacționeze cu alți copii care au învins boala, sau cu foști colegi de salon, să aibă parte de activități sportive, excursii în natură, să se bucure de momente antrenante și relaxante.
120 de pacienți, 6 zile pline de activități, 1 singură mare familie.
“An de an Tabara de Vară Temerarii este cel mai așteptat eveniment al Comunității Tinerilor Supraviețuitori de Cancer din România-Temerarii. Anul acesta am trăit împreună momente de neuitat, am râs și ne-am distrat întrecându-ne la jocurile pe iarbă. Am demonstrat încă o dată că suntem #osinguramarefamilie. Pentru mine cel mai special sentiment este atunci când mă revăd an de an cu Temerarii pe care i-am cunoscut în perioada tratamentului și cu ceilalți Temerari pe care i-am cunoscut în timpul taberelor la care am participat de-a lungul anilor. Pentru mine, momentele petrecute alăuri de Temerarii înseamnă distracție, înțelegere și acceptare. Sunt mândră că și anul acesta am avut ocazia de a participa alături de Temerarii juniori la încă o tabără marca Temerarii. #lacatmaimulte” – Andreea Dumitru, supraviețuitoare de cancer, coordonator al activităților terapeutice din Institutul Oncologic București, teamleader în Tabăra Temerarii.
,,Să fiu Temerar, e o bucurie. Să particip ca team leader pentru Temerarii minori, a devenit atât o onoare, cât și o provocare. Ca și team leader, satisfacția și fericirea resimțite sunt incomparabile. Mă bucur să văd de la un an la altul cum copiii pe care i-am coordonat cu un an înainte s-au integrat în comunitatea noastră și duc mesajul supraviețuirii mai departe. E un adevărat privilegiu pentru mine să știu că am luat parte la povestea lor.” – Diana Necșulescu, supraviețuitoare de cancer, teamleader în Tabăra Temerarii.
Video tabără: https://www.facebook.com/LittlePeopleRomania/videos/675294626229778/
Mesajul central al ediției din acest an a fost ,,La cât mai multe!”, iar când am ales acest îndemn am avut în gând dorința de ,,la cât mai multe victorii”, ,,la cât mai multe evenimente”, ,,la cât mai multe bucurii împărtășite” însă pentru ca toate acestea să se întâmple avem nevoie de ,,la cât mai multă susținere”, ,,la cât mai mulți oameni împreună”.
Ne puteți susține activitățile dedicate pacienților afectați de cancer printr-un simplu SMS la 8844 cu mesajul CANCER sau prin celelalte modalități prezentate aici: https://www.thelittlepeople.ro/ro/doneaza/
Temerarii reprezintă o comunitate umbrelă care reunește adolescenții și tinerii supraviețuitori de cancer din România, unde pacienții se pot întâlni, pot beneficia de oportunități de auto-dezvoltare, socializare, suport emoțional și financiar pentru investigații medicale, consultanță, un mediu sigur în care pot fi împărtășite temerile și pot fi identificate soluții în integrarea unei mod de viață normal. Temerarii este o rețea de suport ,,de la pacient la pacient” unică în țară.