Din Clubul Temerarii fac parte atât tinerii supravieţuitori de cancer cât şi fraţii şi surorile acestora. Considerăm că merită să se bucure împreună de clipele frumoase, la fel cum au trecut împreună peste experienţa grea a cancerului. Povestea Teodorei Vaida e însoţită de pozele superbe în care apare împreună cu sora ei, Adriana (Teodora poartă bandana galbenăJ). Mulţumim dragele noastre Temerare!

„Ceaoo ! 🙂 Mă numesc Teodora Vaida şi sunt din Oradea.

În primul rând, mă bucur foarte mult că Asociaţia Little People a avut o idee atât de ingenioasă şi anume, de a-i încuraja pe cei care se luptă cu cancerul să poarte fără jenă bandanele şi de a-i face pe cei din jur să îşi manifeste solidaritatea şi respectul faţă de aceştia.

Acum…să vă împărtăşesc puţin din povestea mea…

Tristeţea mi-a bătut la uşă într-o zi frumoasă de început de vară, la vârsta de 12 ani. Aşteptam cu nerăbdare festivitatea de premiere şi implicit, sosirea vacanţei. Însă, toate planurile mele s-au spulberat într-o clipă…mă dureau toate, nu ştiam ce se petrece cu mine. Mai târziu am realizat că Dumnezeu mi-a trimis o încercare pe care mi-am propus să o înfrunt cu multă voinţă, putere şi încredere că totul va fi bine, într-un final, oricât de îndepărtat ar fi acesta şi cu oricât de multe ar trebui să mă confrunt.

După începerea tratamentului cu citostatice, momentul căderii părului nu m-a afectat foarte mult, fapt ce în acest moment mă surprinde enorm – poate că în acele clipe Dumnezeu te încurajează şi nu vezi gravitatea situaţiei. Îl aveam lung, frumos…dar am acceptat fără multe întrebări să-l tund scurt. Apoi…tot treceam cu mâinile prin el şi îmi rămânea în palmă, iar eu mă jucam cu el, spunând că îi fac perucă domnului doctor, deoarece nu avea foarte mult păr:)). Astfel, am dat o notă distractivă şi mai puţin apăsătoare acestei etape a tratamentului. Nu există cuvinte prin care să-i pot mulţumi domnului doctor Ritli Ladislau pentru tot ceea ce a făcut pentru mine! Dânsului îi datorez triumful meu împotriva cancerului! Domnul doctor Ritli este un medic şi un om minunat, care tratează cu mult devotament, dedicaţie şi profesionalism fiecare pacient.

Părul încă nu-l aveam crescut şi mergeam la şcoală cu batic. Nu vroiam să aud deloc de perucă, în schimb bandană purtam în permanenţă. Acum vreau să vă relatez o mică întâmplare. Eram la şcoală, stăteam cuminte în bancă în timpul pauzei, banca mea era vis-a-vis de uşă, iar aceasta era deschisă. Un băiat mai mare de pe hol tot vorbea în batjocură, spunându-mi să-mi dau baticul jos şi de ce îl port. Eu încercam să îl ignor, deşi mă abţineam cu greu din plâns. Într-un final, l-a auzit doamna dirigintă şi a vorbit cu el. În pauza următoare, stând în acelaşi loc pe hol, şi-a împreunat mâinile, aplecându-şi capul în faţa mea şi şi-a cerut iertare. Aşa că, dragilor, deşi e greu, nu trebuie să puneţi la suflet privirile ciudate şi vorbele goale ale celor din jur, pentru că ei nu cunosc lupta voastră şi situaţia în care vă găsiţi.

În final, doresc să vă spun dragii mei, că se poate trece peste această perioadă grea cu multă credinţă, mult curaj şi încredere că totul va fi bine! Fii şi tu un învingător! Poţi şi TU!!”