NVM - DESPRE CUM PUTEM DA TOTUL PENTRU PACIENŢI - Asociația Little People

NVM – DESPRE CUM PUTEM DA TOTUL PENTRU PACIENŢI

IMG 9321

 

În ce-a de-a doua zi  a Întâlnirii Naţionale a Voluntarilor (NVM – National Volunteer Meeting), Katie Rizvi, co-fondatorul şi vice-preşedintele Asociaţiei Little People România a făcut o retrospectivă a acestui eveniment începând cu prima ediţie din anul 2011.

O altă retrospectivă care a stârnit admiraţia voluntarilor a fost şi cea a premiilor obţinute de ALP  pentru programele desfăşurate în cursul anului trecut.

„În cadrul NVM am reuşit să înţelegem mai bine cât de mult contează elementul distractiv pentru tineri, iar noi facem tot ce este posibil pentru pacient – centrul universului nostru. O realizare importantă a acestor întâlniri este faptul că ne-au ajutat să concepem şi să creem Ghidul Voluntarilor, un adevărat suport şi ajutor pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în spitale”, a precizat Katie.

Ziua a continuat cu prezentările echipelor de voluntari care şi-au făcut cunoscută activitatea desfăşurată în secţiile onco-pediatrice pe parcursul anului 2013. În timp ce echipele de la Iaşi şi Timişoara au solidarizat cu cele mai frecvente cazuri întâlnite în spitale, Bucureştiul a ales să vorbească despre preferinţele şi legăturile cu pacienţii, Clujul s-a axat pe prezentarea noii Camere de Joacă de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”,  iar Chişinăul a vorbit despre experienţa în spital din perspectiva Leului Curajos, mascota Programului „Nu mi-e frică!”

La finalul zilei, voluntarii au revenit la scopul primar al NVM şi au încercat prin prisma celor văzute în prezentări să decidă cum putem implementa mai bine toate activităţile pentru a-i ajuta şi a-i sprijini pe tinerii şi copiii diagnosticaţi cu cancer.

 

 


Doneaza 2 euro