Craiova Archives - Asociația Little People
Voluntarii din Craiova 1 1 1024x683 1

 

A trecut un an de când Asociaţia Little People și-a început activitatea în Craiova, iar sprijinul şi devotamentul acesteia faţă de pacienţii de pe secţia de oncopediatrie a Spitalului Clinic de Urgenţă Nr. 1, singurul centru de tratament oncologic din zona Olteniei, au fost prezente neîncetat. Cuvintele care definesc cel mai bine acest an sunt CURAJ şi REALIZARE. Curajul este abilitatea noastră de a ne depăşi limitele atunci când ne este frică, iar realizarea este definită prin ajutorul oferit celorlalţi! Să ai curaj, dar şi realizări la o vârstă fragedă, când viaţa abia a făcut cunoştinţă cu tine este o dovadă clară că eşti menit să devii un exemplu pentru lume! Această părere o avem despre pacienţii de pe secţia de oncopediatrie, care au curaj să decidă că ziua prezentă este o realizare în faţa bolii.

De un an, de când am început activitățile zilnice la camera de joacă din cadrul secţiei, am avut ocazia să lucrăm cu 64 de pacienţi care au beneficiat de un program complex de intervenție terapeutică. Aceşti copii au avut ocazia să înveţe de la echipa Little People din Craiova modalităţi de a face faţă bolii şi de gestionare a durerii, metode de eliminarea anxietăţii faţă de spital şi faţă de instrumentele medicale, modalităţi de a duce un stil de viaţă sănătos şi de creştere a stimei de sine. Aceste tehnici au fost dezvoltate prin 214 activităţi specifice programului NU MI-E FRICĂ. Mulți pacienți se confruntă cu dificultatea de a rămâne conectați cu procesul de învățământ. Programul FUN SCHOOL este structurat astfel încât să le insufle beneficiarilor săi ideea că educaţia trebuie să fie o plăcere care te ajută să evoluezi în orice situaţie ai fi, tocmai de aceea, pacienţii au beneficiat de peste 187 de activităţi specific acestui program.

De-a lungul acestui an, am avut ocazia să cunoaştem oameni care vor să facă o diferenţă. Oameni care înţeleg că acţiunilor lor pot influenţa evoluţia societăţii. Aceştia sunt voluntarii Little People care s-au dedicat unor scopuri nobile şi anume cel de a aduce alinare copiilor şi adolescenţilor bolnavi de cancer şi cel de a implica pentru prima data comunităţiile locale transmiţând mesaje precum Mie imi pasă! sau Vin! Să sprijin! organizând evenimente caritabile cu acelaşi nume! Voluntarii au purtat şi au oferit bandane, dar au şi împărtăşit poveştile de curaj și reușită a pacienţilor din spital.

Mulțumim colectivului medical din Craiova pentru încrederea acordată. Suntem recunoscători psihologului Little People, colegei noastre Adelina Mihai și echipei extraordinare de voluntari pentru energia și dedicarea de care dau dovadă în fiecare zi!

Sperăm ca exemplul acestor tineri care își dedică timp copiilor bolnavi de cancer să fie inspirație pentru întreaga comunitate din Craiova de care avem nevoie.