Little People în 2021 - Asociația Little People

Little People în 2021

Fără doar și poate, 2021 a fost un an dificil. Chiar dacă pandemia ne-a îngreunat munca, am reușit să fim alături de familiile a căror viață a fost schimbată de un diagnostic mult prea dur, cancerul. Am putut face asta cu ajutorul prietenilor și colaboratorilor noștri, pe care i-am avut alături și care și-au dorit la fel de mult precum noi să producă o schimbare în viețile copiilor și adolescenților din spitale. Ne-ar fi plăcut să ne întâlnim și să vă mulțumim cum știm noi mai bine pentru tot sprijinul, însă contextul pandemic nu ne-a permis acest lucru. Cu toate astea, suntem recunoscători pentru tot ajutorul primit și pentru încrederea pe care ne-o oferiți constant.

Împreună pentru copiii curajoși

Ne dorim ca și în anul următor să putem fi alături de copiii și adolescenții curajoși din spitale prin cât mai multe proiecte de suflet, să putem răspunde nevoilor pe care le au, iar împreună să putem scrie o frumoasă poveste a curajului și speranței.

În fiecare an, Crăciunul vine însoțit de un un eveniment pe care îl așteptăm în fiecare an cu mare nerăbdare, căci pentru noi toți reprezintă un moment în care sărbătorim încă un an de victorie. Pe 17 decembrie în cadrul Galei de Crăciun ne-am reîntâlnit cu peste 150 de membrii ai comunității Temerarii, toți supraviețuitori de cancer.

Chiar dacă cea de-a 14-a ediție a Galei de Crăciun s-a desfășurat în mediul online, a fost plină de emoții, surprize și momente speciale. Ne-am reîntâlnit să celebrăm cum nu se poate mai frumos micile reușite de peste an. Și cum altfel să sărbătorim dacă nu alături de marea familie Temerarii?

Vrem să vă mulțumim pentru că ne-ați arătat că niciodată nu suntem singuri, mai ales când plănuim astfel de surprize. Împreună am oferit comunității Temerarii cel mai special cadou de Crăciun, i-am readus împreună pentru a sărbători victoria împotriva bolii.

Gala sponsori 2021 1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Doneaza 2 euro