Autor: Hilda

 

Un articol scris de Mihaela Ursan despre prima ei experienţă în spital cu copiii şi tinerii bolnavi de cancer internaţi în secţia de oncopediatrie a Institutului Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca.

“Aș putea începe cu “a fost odată ca niciodată”, aceeași poveste și, totuși, de fiecare dată alta. Această parte a poveștii mele, însă, este una scrisă de alte personaje, personaje care m-au învățat ce înseamnă curajul, lupta și speranța, dar mai presus de toate – adevărata victorie.

Am avut ocazia de a cunoaște cea mai mare parte a temerarilor în cadrul unei tabere de vară acum doi ani și încă de atunci am rămas plăcut marcată de cât de multe aș avea de învățat de la ei. Optimismul lor mi s-a părut unul cu adevărat de neînvins. Recent, mi s-a ivit ocazia de a-i cunoaște și pe micuții internați în secția de pediatrie a Spitalului Oncologic “Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj unde am avut surpriza de a vedea în ochii lor același curaj și o enormă putere de luptă. Cel mai surprinzător lucru, însă, a fost să realizez că în mare parte imboldul la această luptă și stimulul de curaj am fost chiar eu – fata în galben. 

Afirm cu certitudine că nu am mai trăit niciodată un sentiment asemănător cu cel care l-am avut atunci când o fetiță de aproximativ 9 ani, internată acolo, s-a apropiat de mine în următorul minut după ce am intrat pe ușă și și-a strecurat mânuța între palmele mele. Și-a ridicat privirea spre mine și în ciuda faptului că mă văzuse pentru prima oară, în acel moment am devenit cea mai bună prietenă a ei. E tulburător să vezi cum simpla ta prezență într-un spital și activitățile realizate timp de două ore îi încurajează enorm pe toți pacienții și cât de repede trece timpul petrecut cu ei. În acele momente te simți capabil să oferi speranță, te transformi în speranță, cel puțin asta s-a întâmplat cu mine, iar lupta copiilor de a învinge cancerul a devenit și lupta mea,  s-a tranformat într-un credo pe care Asociația Little People România îl face posibil în fiecare zi.

Clipele petrecute în secția de pediatrie oncologică au reprezentat o experiență unică. Am înțeles de ce adolescenții și copiii abia îi așteaptă pe voluntari. Atunci când am intrat în camera de joacă și terapie parcă aș fi intrat într-o lume a basmelor, unde am găsit cele mai colorate și mai interesante jocuri, dar și unele dintre cele mai moderne dotări tehnice, toate îmbinate într-un mod eficient, care te fac să uiți că ești într-un spital. Aici am realizat cu adevărat că micuții pacienți merită tot ce e mai bun drept răsplată pentru lupta lor care îi transformă în adevărați eroi.”

 

 

Din Clubul Temerarii fac parte atât tinerii supravieţuitori de cancer cât şi fraţii şi surorile acestora. Considerăm că merită să se bucure împreună de clipele frumoase, la fel cum au trecut împreună peste experienţa grea a cancerului. Povestea Teodorei Vaida e însoţită de pozele superbe în care apare împreună cu sora ei, Adriana (Teodora poartă bandana galbenăJ). Mulţumim dragele noastre Temerare!

“Ceaoo ! 🙂 Mă numesc Teodora Vaida şi sunt din Oradea.

În primul rând, mă bucur foarte mult că Asociaţia Little People a avut o idee atât de ingenioasă şi anume, de a-i încuraja pe cei care se luptă cu cancerul să poarte fără jenă bandanele şi de a-i face pe cei din jur să îşi manifeste solidaritatea şi respectul faţă de aceştia.

Acum…să vă împărtăşesc puţin din povestea mea…

Tristeţea mi-a bătut la uşă într-o zi frumoasă de început de vară, la vârsta de 12 ani. Aşteptam cu nerăbdare festivitatea de premiere şi implicit, sosirea vacanţei. Însă, toate planurile mele s-au spulberat într-o clipă…mă dureau toate, nu ştiam ce se petrece cu mine. Mai târziu am realizat că Dumnezeu mi-a trimis o încercare pe care mi-am propus să o înfrunt cu multă voinţă, putere şi încredere că totul va fi bine, într-un final, oricât de îndepărtat ar fi acesta şi cu oricât de multe ar trebui să mă confrunt.

După începerea tratamentului cu citostatice, momentul căderii părului nu m-a afectat foarte mult, fapt ce în acest moment mă surprinde enorm – poate că în acele clipe Dumnezeu te încurajează şi nu vezi gravitatea situaţiei. Îl aveam lung, frumos…dar am acceptat fără multe întrebări să-l tund scurt. Apoi…tot treceam cu mâinile prin el şi îmi rămânea în palmă, iar eu mă jucam cu el, spunând că îi fac perucă domnului doctor, deoarece nu avea foarte mult păr:)). Astfel, am dat o notă distractivă şi mai puţin apăsătoare acestei etape a tratamentului. Nu există cuvinte prin care să-i pot mulţumi domnului doctor Ritli Ladislau pentru tot ceea ce a făcut pentru mine! Dânsului îi datorez triumful meu împotriva cancerului! Domnul doctor Ritli este un medic şi un om minunat, care tratează cu mult devotament, dedicaţie şi profesionalism fiecare pacient.

Părul încă nu-l aveam crescut şi mergeam la şcoală cu batic. Nu vroiam să aud deloc de perucă, în schimb bandană purtam în permanenţă. Acum vreau să vă relatez o mică întâmplare. Eram la şcoală, stăteam cuminte în bancă în timpul pauzei, banca mea era vis-a-vis de uşă, iar aceasta era deschisă. Un băiat mai mare de pe hol tot vorbea în batjocură, spunându-mi să-mi dau baticul jos şi de ce îl port. Eu încercam să îl ignor, deşi mă abţineam cu greu din plâns. Într-un final, l-a auzit doamna dirigintă şi a vorbit cu el. În pauza următoare, stând în acelaşi loc pe hol, şi-a împreunat mâinile, aplecându-şi capul în faţa mea şi şi-a cerut iertare. Aşa că, dragilor, deşi e greu, nu trebuie să puneţi la suflet privirile ciudate şi vorbele goale ale celor din jur, pentru că ei nu cunosc lupta voastră şi situaţia în care vă găsiţi.

În final, doresc să vă spun dragii mei, că se poate trece peste această perioadă grea cu multă credinţă, mult curaj şi încredere că totul va fi bine! Fii şi tu un învingător! Poţi şi TU!!”

 

 

Dacă într-un articol anterior vă povesteam mai în detaliu despre evenimentele pe care le-am avut în perioada 4-15 februarie, azi am decis să îi aducem în prim plan pe cei care ne-au susţinut cu mic, cu mare,  prin bandane şi brăţări galbene, fie în cadrul campaniilor din mall-uri, fie împreună cu echipele minunate din care fac parte.

Am fost foarte fericiţi să vedem că vedete precum Antonia, Inna, Corina Caragea, VUNK sau Moonlight Breakfast au răspuns pozitiv campaniei noastre şi au purtat bandana, pentru a-i susţine pe cei care luptă împotriva cancerului. Blogger-ul Chinezu a fost ca de obicei la înălţime şi şi-a făcut propria lui bandană tricoloră:) Wow! Suntem recunoscători pentru implicare şi suport!

Pe Facebook am primit peste 200 de poze cu bandane purtate fie pe cap, la gât, pe mână, de cei mici, de oameni mari, de trupe de dans, echipe de angajaţi ale unor companii, clase de elevi, chiar şi animale de companie sau animale folosite pentru terapie. Am fost impresionaţi de ingeniozitatea voastră şi de mesajele de suflet pe care le-aţi transmis.

Antonia

INNA

Corina Caragea

VUNK

Moonlight Breakfast

Am avut 30 de companii care şi-au arătat interesul pentru bandanele personalizate sau le-au folosit pe cele personale, dar ceea ce este foarte important, s-au implicat şi ne-au trimis poze şi mesaje de încurajare. Deşi în total au fost create 2000 de bandane, feedback-ul primit şi dorinţa oamenilor de a purta bandanele a fost mult mai mare. Vă mulţumim!

ACI Worldwide

AIMS Romania

Banca Românească – Filiala Cluj

Biroul Transfrontalier Călăraşi

Câini de salvare Transilvania

Endava Iaşi

FM Logistics

Hella România

HorsEmotion Hipoterapie

Compania Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen

TMD Friction

În Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Chişinău, am avut campanii de promovare în centrele comerciale, concerte caritabile, campanii de conştientizare în şcoli şi licee. În cadrul acestor acţiuni, am interacţionat cu peste 9500 de oameni şi am avut ocazia de a distribuit 769 de bandane şi 2364 de brăţări galbene. Ne-aţi lăsat fără cuvinte şi putem doar să vă spunem un sincer şi din inimă: MULŢUMIM!

Azi e rândul Danei să-şi spună povestea despre lupta ei cu cancerul. Ea e o temerară puternică, frumoasă şi plină de viaţă. Îi mulţumim pentru faptul că ne-a permis să împărtăşim cu voi povestea ei şi pentru fotografiile superbe pe care ni le-a trimis.

“Bună tuturor. Numele meu este Dana Nica şi am 20 de ani. Povestea mea începe în aprilie 2010, când fiind elevă în clasa a 9-a , eram o persoană normală, plină de viaţă şi prietenoasă. Într-o zi, am observat că deasupra urechii drepte mi-a apărut o umflătură pe care bineînţeles că nu am luat-o în seamă. Am stat cu acea umflătură la ureche până în septembrie, timp în care continua să se umfle şi să se înroşească, însă nimic dureros. Într-un final, mama s-a hotărât să mergem la câteva controale, pentru că deja trecuse ceva timp şi umflătura nu mai trecea. După lungi investigaţii, în urma cărora nu am aflat nimic, am hotărât să mergem la Bucureşti, la spitalul Sf.Ioan, unde vărul meu, chirurg, ne-a sfătuit să facem o biopsie fiind aproape sigur că este un lipom de grăsime. După suferinţe în timpul operaţiei şi complicaţii, cu ajutorul vărului meu am ajuns la Institutul Oncologic cu biopsia. Acolo, doamna doctor Monica Dragomir ne astepta. M-a luat în cabinetul ei şi a început să îmi povestească ce caut eu la secţia de “oncopediatrie”, un cuvânt nou pentru mine. Acolo, mi s-a dat rezultatul biopsiei : RABDOMIOSARCOM EMBRIONAR DREPT. Nici măcar nu puteam să pronunţ aceste cuvinte, dar mai ales să ştiu ce înseamnă. Dânsa mi-a povestit că o să fac un tratament perfuzabil de câteva luni şi că partea rea din acest lucru este că s-ar putea să îmi cadă părul. În acele momente, am simtit că viaţa mea s-a terminat, prima reacţie fiind să ies afară din cabinet şi să merg să îmi iau sora în braţe. Nu ştiam ce se întâmplă cu mine, nu ştiam de fapt ce am, pentru că nimeni nu a pomenit cuvântul “cancer”, însă ştiam că o să îmi cadă părul şi asta era pentru mine cel mai dureros lucru. După 10 cure de chimioterapie şi 30 de cure de radioterapie pe parcursul a aproape 2 ani am trecut cu bine peste toate problemele. Este greu să ştii că eşti bolnav, că nu mai ai păr, că nu o să mai fii un copil sau un adolescent normal şi cel mai greu este că îţi pui mereu întrebarea ”de ce eu ?”, întrebare la care vei găsi răspunsul mai târziu. TU ai fost ales de Dumnezeu să treci prin asta, pentru că eşti puternic, pentru că poţi duce această greutate şi pentru că poţi trece peste. Pentru mine, faptul că am fost bolnavă este un lucru care m-a făcut să mă maturizez, să îmi apreciez viaţa şi să o iubesc şi cel mai important, să îmi dau seama că sunt binecuvântată de Dumnezeu pentru că am trecut peste tot cu brio. În acele momente, nu îţi dai seama de toate astea, însă pe parcurs, vei înţelege de ce ai fost ales să treci prin asta. În timpul tratamentului, dormeam non-stop, îmi era foarte foarte rău şi trebuie să recunosc că dacă părinţii mei şi sora mea nu erau lângă mine, nu aş fi putut să trec peste. Însă Dumnezeu ne are în grijă pe toţi şi pentru fiecare din noi are câte un plan. Şi pentru mine a avut de dăruit o viaţă frumoasă şi sănătoasă, cu o familie frumoasă care îmi este alături şi care mă iubeşte. În legătură cu părul – marea problemă a majorităţii-  la începutul tratamentului, mie mi-a căzut părul după prima cură şi am stat cheala aproape doi ani, însă in momentul în care termini, părul începe să crească mult mai sănătos şi mai frumos. Ştiu că este greu să porţi perucă, eu personal mă simţeam ruşinată şi aveam impresia că arat groaznic însă, am învaţat că singurele păreri care trebuie să te intereseze sunt ale persoanelor din jurul tău care te iubesc. Prin urmare, copiilor şi adolescenţilor bolnavi în zilele noastre, cancerul nu mai este de neînvins şi drept dovadă suntem noi, temerarii sănătoşi şi fericiţi care vă suntem alături şi vă aşteptăm să terminaţi şi să vă bucuraţi împreună cu noi de momentele minunate pe care le petrecem în familia Little People. Vă pup şi vă îmbrăţişez cu drag şi vă doresc multă sănătate şi putere să treceţi peste aceste momente urâte şi să vă bucuraţi de viaţa frumoasă care vă aşteaptă în continuare.”

 

Azi vi-l prezentăm pe Paul. El e un supravieţuitor al luptei cu cancerul, un om care luptă zi de zi pentru cel mai de preţ dar: viaţa. Recent, Paul a început să-şi spună povestea pe propriul blog:catanapaul.wordpress.com. Ultimul articol e despre experienţa lui cu Little People şi ne-am gândit să-l împărtăşim cu voi.

“Prima mea intalnire cu cei din Little People, a fost in 2009, la a doua sedinta de tratament. Eram in salonul 39 cand a intrat la mine o fata cu zambetul larg si foarte draguta. In mintea mea credeam ca e una din acele persoane care vin, incearca sa puna mana pe actele medicale promitand ajutor financiar, iar dupa ce le dai actele medicale nu te mai intalnesti cu ele. Dar nu a fost asa. Mi-a explicat cine e si mi-a povestit despre Little People si Temerarii. Pe urma m-a invitat in camera de joaca pentru a face diferite activitati cu ceilalti voluntari si cu copiii de pe sectie. Fiind foarte draguta, am acceptat, am luat stativul cu perfuzii dupa mine si am mers spre camera de joaca. Atunci am vazut, pentru prima data de cand ma aflam pe sectie, copiii fericiti. Munca acelor voluntari avea roade. Prin zambetul lor, prin felul cum le vorbeau si prin activitatile pe care le desfasurau, ii faceau pe acestia sa rada si sa uite cateva momente de chinul citostaticelor. Bucuria de pe fata copiilor ar fi topit si cel mai mare iceberg din lume. Am simtit o bucurie enorma sa vad ca mai sunt si oameni care nu sunt indiferenti la suferintele altora si fac aceste lucruri din proprie initiativa si cu multa dragoste. Cu membrii clubului Temerarii m-am intalnit pe parcurs in spital, ei venind la control. Asa am putut afla mai multe despre ei si despre evenimentele lor.

Prima mea intalnire oficiala cu Temerarii, a avut loc in 2009, la Gala de Craciun Temerarii. Eram la ultima mea sedinta de chimioterapie, iar medicii m-au lasat sa particip la gala. Atunci eu am fost al 101 temerar inscris in club si tot atunci am pasit parca intr-o alta lume. De atunci, in momentele in care sunt cu Temerarii parca sunt in alta lume…o lume in care nu exista discriminare, unde nimeni nu te priveste cu alti ochi, unde toti stim cum e sa iti cada parul de la citostatice si pentru noi nu asta conteaza, o lume unde nu imi e rusine sa ma dezbrac si sa mi se vada toate cicatricile de la operatii si ca cineva se va uita ciudat la mine sau imi va pune intrebari ciudate…Este o lume doar a noastra, unde toti suntem la fel….cu aceeasi suferinta, dar cu povesti diferite…o lume in care toti ne sustinem indiferent de situatie…radem si plangem impreuna. Little People si Temerarii au avut un mare efect asupra mea in ultimii cinci ani. Alaturi de ei, de prieteni si de familie, pot sa spun ca am reusit sa fac cancerul sa regrete ca a ales organismul meu in care sa se dezvolte. Tot acest rau din ultimii cinci ani l-am transformat intr-un rau bun, placut.. In lupta cancerului cu mine, pana acum eu am fost invingatorul si sper sa fiu si in continuare. Si nu doar eu, ci toti cei care se confrunta cu asemenea probleme.

Multumesc Little People!

Multumesc Temerarii!”

Mulţumim şi noi Paul pentru cuvintele frumoase. Suntem alături de tine!

Tot cu ocazia campaniei Zilele Bandanei, Temerarii (grupul tinerilor supravieţuitori de cancer) au decis să răspundă invitaţiei noastre şi să împărtăşească o parte povestea lor. Azi vi-l prezentăm pe Károly Bondor, care ne-a trimis şi câteva poze tocmai din Reghin.

“Se spune că în viață trebuie să fi pregătit pentru orice, dar la 14 ani e extrem de greu să înfrunți o realitate, un diagnostic greu de acceptat de adulți darămite de un adolescent: cancer.

Lupta mea cu boala a început în anul 2002, când în urma unor analize mai amănunțite s-a confirmat că am cancer. A urmat intervenția chirurgicală, ca mai apoi să urmez tratamentul chimioterapeutic la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. Cazul meu a fost preluat de doamna doctor Cosnarovici Rodica, căreia îi sunt și îi voi fi mereu recunoscător.

Este foarte greu să treci printr-o asemenea experiență, o experiență care te marchează pe viață. Mai ales psihic… Pe lângă durere, starea de rău permanentă și oboseală, pierderea părului este un mare disconfort. După primele cure de citostatice a început să-mi cadă părul și cum trăim într-o societate modernă, o societate care te judecă după aspectul fizic, îmi era teamă de modul cum vor reacționa colegii mei de clasă – vor face glume pe seama mea, vor râde de mine.

Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu care mi-a scos în cale persoane incredibile printre care și pe doamna doctor Cosnarovici Rodica, care m-au ajutat să trec peste această situație.

Cu toate că sunt în remisie completă de 11 ani, boala mi-a lăsat o urmă în suflet, o cicatrice care nu va dispărea niciodată, care m-a schimbat total. Acum uitându-mă în urmă, pot să spun că am învățat că nimeni nu ne face să vedem fericirea în lucrurile mărunte, dacă noi nu vedem, nimeni nu are cum să facă asta în locul nostru, pentru noi. Degeaba drumul ni se arată dacă noi decidem să ne întoarcem cu spatele la el. Degeaba avem oameni frumoși în jurul nostru dacă noi nu vrem să-i vedem. Degeaba lumea ne face cu ochiul, degeaba viața ni se arată cu bunătate și cu șansă dacă noi suntem prea ocupați să vedem părțile rele. Sunt lucruri pe care numai nouă ne stă în putere să le facem pentru noi înșine și de care uităm sau nu ne dăm seama. Nimeni nu poate să simtă în locul nostru, iar felul în care noi ne simțim depinde, de cele mai multe ori, numai de noi.”

 

Cei care ne urmăresc pe Facebook probabil ştiu deja despre această campanie. Am avut parte de o perioadă plină de evenimente frumoase şi de oameni şi mai frumoşi care ne-au fost alături pentru a marca două evenimente importante: Ziua Internaţională Împotriva Cancerului (4 februarie) şi Ziua Internaţională Împotriva Cancerului la Copil (15 februarie). Ideea campaniei s-a născut undeva pe la ora 01.00 noaptea, în cadrul unei sesiuni de brainstorming cu toţi coordonatorii locali. Ne gândeam cu emoţie şi cu entuziasm dacă lumea va reacţiona pozitiv şi se va alătura campaniei. Privind înapoi, ne-am dat seama că cel mai important lucru este să pui suflet, să crezi în ceea ce faci şi să ai alături de tine o echipă frumoasă. Am decis să dăm startul campaniei şi să încurajăm oamenii să poarte bandane pentru a-şi arăta sprijinul faţă de cei care îşi pierd părul în timpul tratamentului citostatic. Am venit şi cu un design special cu logo-ul Temerarilor (tinerii care fac parte din comunitatea supraviețuitorilor români de cancer la copil) și cel al asociației şi am avut o serie de campanii în mall-uri din toată țara (Cluj, Iași, Timișoara și București) unde oamenii au putut să primescă o bandană în schimbul unei donaţii simbolice. Pe toată perioada campaniei, am încurajat oamenii să poarte propria bandană chiar dacă este pe cap, la mână, la gât…important era să le arătăm celor care se luptă cu cancerul, faptul că suntem alături de ei.

Cu această ocazie vrem să mulţumim tuturor celor care s-au implicat în campanie. Am fost copleşiţi de sprijinul acordat şi de pozele şi mesajele care au venit din toate colţurile lumii. Cu toate că, oficial campania s-a terminat pe data de 15 februarie, încă mai primim poze şi feedback pe Facebook. Ceea ce nu poate decât să ne bucure şi vrem să vă mulţumim din suflet pentru sprijinul acordat.

Pentru a promova campania, am avut norocul să lucrăm cu nişte oameni foarte speciali. Şedinţa foto a fost realizată de Florina şi Ami Aştilean, două profesioniste şi prietene dragi ale Asociaţiei Little People.  Le mulţumim şi fotomodelelor Cristina Oltean, Ştefania Cuibuş, Ramona Gudea, Raluca Moş și make-up artistului Flavia Silaghi şi lui George Cozma (hairstylist) pentru timpul dedicat, companiei Daisler PrintHouse pentru design-ul posterelor şi Verla Cluj pentru imprimarea lor.

Un alt eveniment important a avut loc în data de 18 februarie în clădirea Parlamentului. Am organizat o expoziţie de fotografii – „Copiii ne învaţă despre speranţă” – în cadrul căreia, principalele vedete au fost micuţii pacienţi de la două secţii oncopediatrice din Bucureşti (Institutul Oncologic Prof. Dr. ,,Alexandru Trestioreanu” şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii ,,Marie S. Curie”). Andi Catu a creat bandane personalizate şi inspirate din desenele copiilor pentru această şedinţă foto. MediaLab (Ciprian Gheorghe, Andrei Cojan și Larisa Stîngă) au realizat fotografiile, iar Ami Aștilean are meritul pentru design și concept.

Nu în ultimul rând trebuie să le mulţumim coordonatorilor şi voluntarilor pentru implicarea în această campanie. Ne mândrim cu o echipă frumoasă şi cu prieteni care ne sunt mereu aproape la nevoie!

Mai jos găsiţi poveştile bandanelor personalizate scrise de Andi Catu.

Sunt un leu curajos

“Să fii curajos nu înseamnă să nu îți fie frică, ci frică fiindu-ți, să mergi mai departe. Când duci o luptă, poți să și pierzi, însă dacă nu lupți, înseamnă că ai pierdut deja. Leul Curajos este acolo ca să ne amintească, oricât de mici am fi, că avem în noi forța de a învinge orice obstacol”.

Sunt o prințesă vitează

“Fetița era bolnavă și atunci a venit o prințesă și i-a dăruit o amuletă cu o inimă mare. Și atunci au venit fluturașii care aveau puterea de a o duce acasă”. – Povestea adevărată a unei prințese viteze de la Institutul Fundeni.

Copacul vieții

“Acesta sunt eu, între cer și pământ, cu toate visele pe care nu le-am avut, cu toate gândurile pe care nu le-am gândit, cu toate lucrurile incredibile pe care nu le-am trăit încă. Acesta sunt eu aici și acum, cu fruntea sprijinită de Dumnezeu și cu picioarele adânc înfipte în pământul care îmi dă energie”.

Inima înaripată

“Aceasta este povestea mea despre dragostea și acceptarea de sine. Visez la ziua în care inima meava fi liberă de orice frică, pregătită să îmbrățișeze tot ce mi se oferă fără regrete, doar cu speranță”.

 

În ce-a de-a doua zi  a Întâlnirii Naţionale a Voluntarilor (NVM – National Volunteer Meeting), Katie Rizvi, co-fondatorul şi vice-preşedintele Asociaţiei Little People România a făcut o retrospectivă a acestui eveniment începând cu prima ediţie din anul 2011.

O altă retrospectivă care a stârnit admiraţia voluntarilor a fost şi cea a premiilor obţinute de ALP  pentru programele desfăşurate în cursul anului trecut.

„În cadrul NVM am reuşit să înţelegem mai bine cât de mult contează elementul distractiv pentru tineri, iar noi facem tot ce este posibil pentru pacient – centrul universului nostru. O realizare importantă a acestor întâlniri este faptul că ne-au ajutat să concepem şi să creem Ghidul Voluntarilor, un adevărat suport şi ajutor pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în spitale”, a precizat Katie.

Ziua a continuat cu prezentările echipelor de voluntari care şi-au făcut cunoscută activitatea desfăşurată în secţiile onco-pediatrice pe parcursul anului 2013. În timp ce echipele de la Iaşi şi Timişoara au solidarizat cu cele mai frecvente cazuri întâlnite în spitale, Bucureştiul a ales să vorbească despre preferinţele şi legăturile cu pacienţii, Clujul s-a axat pe prezentarea noii Camere de Joacă de la Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”,  iar Chişinăul a vorbit despre experienţa în spital din perspectiva Leului Curajos, mascota Programului „Nu mi-e frică!”

La finalul zilei, voluntarii au revenit la scopul primar al NVM şi au încercat prin prisma celor văzute în prezentări să decidă cum putem implementa mai bine toate activităţile pentru a-i ajuta şi a-i sprijini pe tinerii şi copiii diagnosticaţi cu cancer.

 

 

 

 

În perioada 4-15 februarie Asociaţia Little People a lansat campania de conștientizare ,,Zilele Bandanei”, care marchează la fel ca în fiecare an, 2 zile importante în calendarul mondial și anume Ziua Mondială de Luptă Împotriva cancerului (4 februarie) și Ziua Internațională de Luptă împotriva Cancerului la Copil (15 februarie). Pe toată perioada campaniei, Asociația Little People organizează o serie de acțiuni și evenimente la nivel național cu scopul de a invita publicul larg să își exprime solidaritatea, prin purtarea unei bandane.

“Dorim ca împreună să acordăm o altă semnificaţie bandanei – sau eșarfei, baticului sau oricărui alt accesoriu purtat în mod tradiţional pe durata tratamentului –   în onoarea celor care se luptă cu boala în ţară și în lume! Semnificaţia eșarfei purtată de pacienţi atunci când trec prin tratamentul oncologic şi îşi pierd părul, poate fi transformată într-un simbol al încurajării și solidarităţii. Astfel, iniţiativa este un îndemn la acţiune: port bandana, pentru că îmi pasă. Îi invităm pe toţi cei care vor să susţină lupta proprie, a unui apropiat sau a miilor de bolnavi din România să poarte o bandană de Zilele Bandanei, demonstrând astfel ca bandana înseamnă luptă și nu un stigmat”, a declarat Katie Rizvi, vice-preşedinte al Asociaţiei Little People.

În  schimbul unei donații simbolice, de 10 lei, pot fi comandate bandane personalizate pe pagina de Facebook Asociația Little People România sau la info@thelittle-people.org. Bandanele vor putea fi găsite și la standurile pregătite de voluntarii Little People, pe data de 4 februarie, între 10:00-21:00 în Polus, Cluj-Napoca, 7 și 8 februarie, între 10:00- 22:00, Carrefour Băneasa, București, 8 februarie, între 09:00- 20:00 la Palas, Iași, 9 februarie, între orele 10:00-21:00, la Hipermarketul Cora Cluj, 14 și 15 februarie, între 10:00-22:00, la Cora Lujerului în București și 15 februarie, între 10:00-21:00 la Iulius Mall, Cluj-Napoca.

Totodată, cei care doresc să fie solidari cauzei, pot trimite fotografii purtând propriile bandane, la adresa de e-mail info@thelittle-people.org sau pot posta direct pe pagina de Facebook a Asociaţiei. Așteptăm fotografii din toate colţurile lumii. În 4-15 februarie, accesoriul de bază este bandana! Indiferent cum va fi purtată, pe cap, la gât, la încheietura mâinii, bandana va reprezenta mesajul nostru comun pentru cei care trec prin această luptă: nu e rușinos să porţi bandana, suntem alături de tine!